top of page

Ai intrebari? Am raspunsuri!

Dacă nu găsești ce cauți aici, te rog contacteaza-ma.

Produsele Haikit au garanție?

Produsele Haikit au garantie?

Da.

  • Produsele din Challenge Ultra: 10 ani garantie.

  • Produsele din Dyneema: 2 ani garantie.

Garanția acopera folosirea normală. Dacă le folosești pe post de sanie, nu promitem nimic — dar vrem poze.

Detaliile legale sunt in Termeni si Conditii, punctule 8,9,10.

Rucsacii sunt 100% impermeabili?

Dyneema și Challenge Ultra™ rezistă la ploi torențiale, zăpadă, noroi — fără husă.
După folosire intensiva, pot apărea mici infiltrații, dar se repară ușor cu kitul inclus.
Pro tip: folosește packing cubes și saci rolltop de compresie pentru organizare și protecție completă. Testat în condiții reale.

Pot returna sau schimba

un produs?

Accesoriile: da, în 30 de zile, dacă sunt noi și nefolosite.

Rucsaci personalizați: nu, conform legii. De aceea te încurajez să vii să-i testezi înainte – vreau să fii sigur că e alegerea potrivită.

De ce e așa scump?

E „doar un rucsac”

Înțeleg, pare mult dacă îl compari cu ce găsești în magazine.

Pe scurt: nu e făcut într-o fabrică din Asia si nu e proiectat de contabili. E gândit să țină ani de zile, să poată fi reparat, și să nu ai nevoie de altul.

Costuri reale (pentru un rucsac de 55L):
– Material: ~80€
– Fermoare YKK Aquaguard: ~10€
– Cheițe, benzi izolare, accesorii: ~40€

Nu pun la socoteală orele de muncă (~30h), utilajele, consumabilele, prototipurile, chiria, riscurile sau cafeaua.​

Cum comand?

Pentru rucsaci personalizați: vorbim, alegem totul împreună, îți trimit factura → o plătești în 24h → încep treaba → Livrez.


Pentru accesorii standard: comanzi direct din shop. Dacă vrei ceva special (alt material, print etc.), scrie-mi.

De ce durează atât de mult productia?

Pentru că nu e pe bandă rulantă.
Fiecare rucsac Haikit e făcut de la zero, de mine, la propriu. De la prima tăietură până la ultimul detaliu – durează cam 40 de ore.
Nu grăbesc nimic. Asta e diferența dintre un produs de serie și unul făcut cu obsesie pentru detaliu.

Il pot face din alte materiale? 

Da. Dacă vrei ceva mai ușor sau mai sustenabil, pot folosi:

– Ultra TX 50/70
– X-Pac
– Ecopack (100% plastic reciclat)

Dar dacă vrei garanție și durabilitate maximă, rămânem la Challenge Ultra™ 200/400/800.

Cum aleg mărimea potrivită?

Fiecare produs are dimensiunile exacte în descriere. Pentru rucsaci, poți veni să-i testezi personal sau gasesti un ghid de măsurare aici.

Livrez gratuit oriunde în România. 

Ce opțiuni de livrare aveți?

În cât timp primesc comanda?

– Accesorii: 2 zile lucrătoare (nu țin stoc, le fac pe loc)
– Rucsaci: 5 zile lucrătoare
Dacă nu pot livra în termen, te anunț din start.

Cum îngrijesc echipamentul?

– Spală-l cu apă călduță și săpun, fără mașina de spălat.
– Nu-l usca la foc/soare direct. Ultra și Dyneema nu iubesc tamburii sau flăcările.
– Dacă ai dubii, întreabă. E mai ușor să previi decât să repari.

Ce face Haikit pentru mediu?

– Aleg materiale durabile, nu consumabile.
– Refolosesc orice rest de material.
– Anul viitor vreau să donez 5% din profit pentru protejarea naturii.
Momentan construiesc pas cu pas. Nu vând greenwashing — prefer să fac lucruri concrete.

bottom of page